Premierea celor mai buni angajați ai SRL ,,Chișinău-gaz”, cu ocazia zilei profesionale a lucrătorului sistemului de gaze.

La 2 septembrie 2018 a fost marcată Ziua profesională a lucrătorului sistemului de gaze. Cu această ocazie, cei mai buni 33 angajați ai SRL ”Chișinău-gaz” au fost recompensați, pentru performanțele obținute, cu diplome și premii bănești. În cadrul festivității au fost premiați atât veteranii din ramură, cât și tinerii specialiști, care dau dovadă de devotament și dedicație în activitatea lor profesională.

Pe lângă premiile oferite de către conducerea SRL ”Chișinău-gaz”, altor patru angajați le-au fost oferite diplome din partea SA ”Gazprom”, Ministerului Economiei și Infrastructurii RM, Guvernului RM și SA ”Moldovagaz”, pentru aportul considerabil la dezvoltarea sistemului de gaze al Republicii Moldova.

În cadrul festivității de premiere, directorul întreprinderii, Ruslan GARBALÎ, a menționat faptul că pentru a avea succes în muncă, o importanță deosebită trebuie acordată motivării angajaților și recunoașterii meritelor acestora. Aceștia trebuie apreciați și recompensați pentru devotamentul și efortul depus în exercitarea profesiei, iar susținerea ideilor inovative și inițiativelor fiecărui angajat reprezintă unul din conceptele de succes ale întreprinderii.

Suntem conștienți de responsabilitatea inegalabilă și pregătirea profesională deosebită necesare în exercitarea acestei profesii, precum și de importanța susținerii și motivării angajaților noștri. Sunt sigur că experiența, profesionalismul și responsabilitatea de care dați dovadă zilnic în activitatea Dvs., vă vor ajuta să asigurați în continuare buna funcționare a acestui sistem. Vă urez inspirație, perseverență în realizarea obiectivelor profesionale și succes în fortificarea sistemului de gaze al Republicii Moldova”.

904
Dacă simți miros de gaze

01.

Nu folosiți aparate electrice, de iluminat, sonerie!

02.

Închideți robinetele a arzătoarelor de gaze

03.

Deschideți geamurile!

04.

Apelați serviciul 904

Call Centru

1305
Întrebări legate de distribuția gazelor naturale